Stiati ca ...

2.

Dezmembrările auto reprezintă una din cele întâlnite activități din România?...

Dezmembrările auto reprezintă una din cele întâlnite activități din România?... dar și din străinătate, grație numărărului tot mai mare de mașini prezente pe străzile din întreaga lume. Atunci când cumpărăm un autovehicul nou, suntem obligați să achiziționăm piese auto noi, de origine, și sa efectuăm reparațiile într-un service autorizat, pentru a putea beneficia de garanție.
Însă odată cu trecerea timpului mașina își pierde din valoare iar reparațiile efectuate în condițiile de mai sus nu mai sunt rentabile. În aceste situație apelăm cel mai adesea la o firmă de dezmembrări auto.
Parcurile de dezmembrări achiziționează mașini vechi, abandonate sau avariate și valorifică componentele în stare de funcționare, de la elemente de caroserie la piese mecanice sau electrice.
Procesul de dezmembrare începe cu colectarea tuturor lichidelor, combustibili sau uleiuri, ce sunt refolosite sau depozitate conform normelor în vigoare.
După finalizarea acestei etape începe demontarea efectivă a mașinii, care poate dura doar câteva ore, timp în care sunt scoase motorul, transmisia, sistemele de frânare, suspensie și direcție, climatizarea, elementele de caroserie și elementele interioare.
De cele mai multe ori singurele piese auto ce nu sunt reutilizate sunt elementele deteriorate, plafonul și podeaua mașinii, acestea fiind ulterior reciclate.
Toate componentele sunt depozitate după criterii bine stabilite, astfel încât să poată fi găsite ușor în momentul în care sunt solicitate de către un client.
Firmele de dezmembrări mai au posibilitatea de a achiziționa piese auto demontate deja de către companii de dezmembrări din străinătate, sau pot opta pentru importul a unei păți din mașină, de cele mai multe ori partea frontală, din care se pot recupera cele mai multe piese.
Întrun final restul materialelor, piese auto, elemente de caroserie sau chiar anvelope, cele care nu pot fi reutilizate, ajung să fie date la Remat, acolo unde sunt reciclate pentru a deveni componente noi.

1.


Antigelul se utlizează pe întreaga perioadă a anului, nu doar iarna, deoarece protejează de rugină şi creşte temperatura de fierbere a lichidului de răcire.

                        Antigelul este unul dintre acele consumabile care, de cele mai multe ori, râmâne în vasul de expansiune ani întregi. Este un lichid folosit pentru răcirea motorului care face un circuit închis între propulsor, de unde preia căldura, şi radiator, acolo unde aceasta este cedată. Antigelul protejează motorul împortiva îngheţului, supraîncălzirii şi coroziunii.
                         În general, în comerţ, antigelul se găseşte sub formă concentrată, iar la introducerea acestuia în sistemul de răcire el trebuie diluat cu apă distilată, în diverse proporţii, în funcţie de cerinţele producătorului. Un antigel este compus dintr-o serie de aditivi speciali şi de substanţe pe bază de glycol.
                           Un lucru de care orice şofer ar trebui să ţină cont atunci când achiziţionează un antigel este compatibilitatea cu materialele din care este fabricat motorul.
                          În cazul în care se foloseşte folos un lichid de răcire neadecvat, motorul ar putea suferi daune iremediabile. De asemenea, un antigel cu substanţe nepotrivite poate duce la distrugerea circuitului şi a pompei.
           Beneficii :  <<Pe lângă împiedicarea îngheţului fluidului de răcire>>,  lichidele moderne au proprietăţi anticorozive (împiedică agresiunea fluidului asupra metalelor cu care vin în contact), antidepunere şi antispuma. Puterea antidepunere este necesară pentru a evita formarea depozitelor de calcar sau de altă natură care ar putea reduce schimbul termic şi astfel eficacitatea sistemului.
                          Antigelul introdus trebuie să fie compatibil. Alegerea lui trebuie să se facă ţinând cont de materialele din care este fabricat motorul. Antigelul îmbătrâneşte Proprietăţile aditivilor tind să decadă în timp, făcând de obicei necesară înlocuirea lichidului la fiecare doi ani. “Dacă aveţi deja antigel dar este mai vechi de doi ani, atunci acesta trebuie schimbat. Trecerea timpului afectează punctul de îngheţ al amestecului”.Temperaturi joase Este bine că antigelul pus în maşină să aibă punctul de îngheţ la -35 chiar -40 de grade. Nu se ştie niciodată în ce zona a ţării sau staţiune montană puteţi fi surprinşi de astfel de temperaturi siberiene.
                             
                               

                                                                                      O zi buna si s-aveti grija de masina voastra!!!!


Comentarii

Postări populare